Autismul, cunoscut oficial sub denumirea de Tulburare de Spectru Autist (TSA), este o condiție de neurodezvoltare care afectează modul în care o persoană percepe lumea, procesează informațiile și interacționează cu ceilalți.
Nu este o boală, ci reprezintă o diferență în modul în care este cablat și funcționează creierul (un concept numit neurodiversitate).
Caracteristici Principale
Deși fiecare persoană cu autism este unică, diagnosticul se bazează de obicei pe două categorii principale de caracteristici:
Dificultăți de comunicare și interacțiune socială:
o Dificultăți în interpretarea limbajului non-verbal (expresii faciale, tonul vocii, contactul vizual).
o Provocări în inițierea sau menținerea unei conversații.
o Dificultăți în înțelegerea regulilor sociale nescrise sau în formarea și menținerea prieteniilor.
Comportamente, interese și activități repetitive sau restrictive:
o Atașament puternic față de rutine și disconfort major la schimbări neprevăzute.
o Mișcări repetitive ale corpului (cum ar fi legănatul sau fluturatul mâinilor, cunoscute sub numele de stimming, care ajută la reglarea emoțională).
o Pasiuni sau interese extrem de intense și specifice pentru anumite subiecte.
De ce este numit un „spectru”?
Cuvântul „spectru” este foarte important deoarece subliniază faptul că autismul se manifestă extrem de diferit de la o persoană la alta:
Unele persoane autiste au nevoie de sprijin zilnic semnificativ pe tot parcursul vieții (pot fi non-verbale sau pot avea și dizabilități intelectuale asociate).
Alte persoane autiste sunt complet independente, au cariere de succes și familii, având nevoie de foarte puțin sprijin sau deloc, deși pot întâmpina provocări interne în situații sociale sau medii stresante.
Sensibilitatea Senzorială
Un aspect major, recunoscut tot mai mult în ultimii ani, este procesarea senzorială diferită. Persoanele cu autism pot fi hipersensibile (reacționează prea mult) sau hiposensibile (reacționează prea puțin) la anumiți stimuli:
Zgomote obișnuite pot fi percepute ca fiind dureroase.
Luminile puternice, anumite texturi ale hainelor sau anumite mirosuri pot fi copleșitoare.
Autismul nu se „vindecă”, persoanele autiste se confruntă cu aceste provocări pe tot parcursul vieții.
Cu toate acestea, sprijinul adecvat, terapiile (cum ar fi logopedia sau terapia ocupațională) și adaptarea mediului pot ajuta o persoană autistă să se dezvolte armonios și să își atingă potențialul.
Ce este sindromul Asperger?
Sindromul Asperger este un termen folosit în trecut pentru a descrie o formă specifică de autism.
Astăzi, din punct de vedere medical oficial, acest termen nu mai este folosit ca un diagnostic separat, ci a fost integrat sub umbrela mai largă a Tulburării de Spectru Autist (TSA).
Începând cu anul 2013 (odată cu publicarea manualului de diagnostic DSM-5), experții au decis că autismul este un spectru continuu, iar sindromul Asperger reprezintă practic acea parte a spectrului în care persoana nu are întârzieri cognitive sau de vorbire.
Caracteristicile profilului Asperger
Persoanele care în trecut ar fi primit acest diagnostic (și care astăzi sunt adesea diagnosticate cu TSA de nivel 1 – care necesită sprijin) prezintă, în general, următoarele trăsături:
Inteligență medie sau peste medie: Nu există dizabilitate intelectuală. De fapt, multe persoane cu acest profil excelează în domeniile lor de interes.
Dezvoltare normală a limbajului: Copiii încep să vorbească la timp și au adesea un vocabular foarte bogat, uneori chiar pedant sau formal pentru vârsta lor.
Dificultăți în interacțiunile sociale: Le este greu să “citească” printre rânduri sau să înțeleagă intențiile ascunse, sarcasmul și ironia.
– Întâmpină dificultăți în interpretarea limbajului non-verbal (expresii faciale, limbajul corpului, contactul vizual).
– Pot părea stângaci în situații sociale sau pot vorbi excesiv despre propriile interese, fără a observa dacă interlocutorul este plictisit.
Interese extrem de intense: Dezvoltă pasiuni profunde și foarte specifice pentru anumite subiecte (de exemplu: astronomie, trenuri, statistici sportive, istorie antică etc.), acumulând o cantitate impresionantă de informații despre acestea.
Nevoia de rutină: La fel ca alte persoane de pe spectru, preferă predictibilitatea și pot deveni foarte anxioase sau stresate dacă planurile se schimbă brusc.
De ce s-a renunțat la acest nume?
1. Motivul medical: Medicii au realizat că granița dintre “Autism înalt funcțional” și “Sindromul Asperger” era prea neclară, fiind mai logică abordarea tuturor sub forma unui singur spectru cu diferite nevoi de sprijin.
2. Motivul istoric (și social): Hans Asperger a fost medicul pediatru austriac care a descris prima dată aceste comportamente în anii 1940. În ultimii ani, au ieșit la iveală dovezi istorice despre colaborarea sa cu regimul nazist, motiv pentru care o mare parte a comunității autiste preferă să se distanțeze de acest nume, folosind simplu termenul de „autist” sau „neurodivergent”.
Cu toate acestea, unii adulți care au fost diagnosticați cu mult timp în urmă încă folosesc termenul de Asperger (sau prescurtarea afectuoasă „Aspie”) pentru a-și descrie identitatea.
Ce este ADHD-ul?
ADHD, sau Tulburarea de Deficit de Atenție și Hiperactivitate, este o tulburare de neurodezvoltare care afectează modul în care creierul gestionează atenția, comportamentul și controlul impulsurilor.
La fel ca autismul, ADHD-ul nu este o boală care poate fi „vindecată”, ci un mod diferit în cre operează creierul, făcând parte din spectrul neurodiversității.
Caracteristici Principale
ADHD-ul se manifestă, în general, prin trei categorii majore de provocări:
Inatenția: Dificultatea de a menține concentrarea pe sarcini care nu sunt extrem de stimulante sau interesante. Aceasta include uitarea sarcinilor zilnice, pierderea obiectelor, dificultatea de a urma instrucțiuni lungi și tendința de a visa cu ochii deschiși sau de a fi ușor distras de zgomote de fond.
Hiperactivitatea: O nevoie constantă de mișcare. La copii, se traduce adesea prin agitație fizică (alergat, cățărat, incapacitatea de a sta pe scaun). La adulți, hiperactivitatea se poate internaliza, transformându-se într-o senzație constantă de neliniște interioară, un flux mental prea rapid sau dificultatea de a se relaxa.
Impulsivitatea: Tendința de a acționa fără o evaluare prealabilă a consecințelor. Aceasta poate însemna întreruperea conversațiilor, dificultatea de a avea răbdare, cumpărături impulsive sau luarea unor decizii pripite.
Tipurile de ADHD
Nu toate persoanele cu ADHD se manifestă la fel. Specialiștii recunosc trei prezentări principale:
Preponderent Inatent: Cunoscut în trecut sub numele de ADD (Fără componenta “H” de hiperactivitate). Persoanele cu acest tip nu sunt neapărat hiperactive fizic, ci se confruntă mai ales cu lipsa de concentrare și dezorganizarea.
Preponderent Hiperactiv-Impulsiv: Persoana este într-o continuă mișcare și acționează impulsiv, dar are mai puține probleme evidente cu menținerea atenției.
Combinat: Este cel mai des diagnosticat tip, în care persoana prezintă simptome clare din ambele categorii de mai sus.
Cum funcționează creierul cu ADHD?
Creierul persoanelor cu ADHD prezintă diferențe în sistemul de recompensă, în special în modul în care absoarbe și utilizează dopamina (un neurotransmițător esențial pentru motivație, plăcere și atenție).
Deoarece creierul cu ADHD se confruntă cu un nivel scăzut de stimulare naturală, el „caută” constant dopamină. Din acest motiv, o persoană cu ADHD se poate concentra incredibil de bine, uneori ore în șir (un fenomen numit hiper-focus), pe lucruri care o pasionează intens.
În schimb, îi poate fi fizic și mental epuizant să înceapă sau să termine o sarcină percepută ca fiind plictisitoare (o provocare majoră numită disfuncție executivă).
Este foarte comun ca ADHD-ul și autismul să apară împreună la aceeași persoană, o suprapunere pe care comunitatea neurodivergentă o numește adesea „AuDHD”.
Bogdana Ciubotaru Cabinet Individual de Psihologie 